Peste 100 de cadre universitare din 18 universități s-au reunit în Workshopul COMPASS, organizat de ASEM, în perioada 3-5 mai

În perioada 3-5 mai 2022, Academia de Studii Economice din Moldova, în colaborare cu European University Continuing Education Network (EUCEN), Belgia, a organizat al treilea Workshop Naţional în cadrul proiectului ERASMUS+, COMPASS. 

Evenimentul s-a desfășurat în format mixt (offline + online), ceea ce a permis conectarea la eveniment atât a cadrelor universitare din Moldova cât și a celor din Austria, Finlanda, Italia, Spania, India, Rusia.  La eviniment, alături de cadrele universitare au participat reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a Consiliului Rectorilor din RM, dar și reprezentanți ai mediului de business. 

În cadrul evenimentului, speakerii au abordat subicte de importanță majoră pentru dezvoltarea Învățământului pe Parcursul Vieții în Moldova: 

Formarea continuă a cadrelor universitare: experiența UCM, Lucila FINKEL, Universitatea Complutense din Madrid, Spania;
Dezvoltarea ULLL in Georgia: studiu de caz TSU, Keti TSINTSADZE, Universitatea de Stat din Tbilisi „Ivane Javakhishvili”, Georgia; 
Dezvoltarea programelor de formare continuă a cadrelor universitare: experienta UPSC, Elena TAP, UPSC, Moldova
Regulamentul formarii continue a cadrelor universitare, Ala Luca, MECC, Moldova;
Analiza grupului țintă al cursului LLL folosind abordarea persoanei pentru a câștiga empatie, Isabell GRUNDSCHOBER, Universitatea de Formare Continuă din Krems, Austria;
Strategii de marketing folosite pentru promovarea cursurilor LLL, Grigore FORTUNA, compania Fortuna Media Grup SRL, Moldova;
Creșterea adaptabilității și accesibilității cursurilor LLL prin digitalizare, Tatiana BUCOS, ASEM, Moldova; 
Autorizarea și acreditarea cursurilor LLL ca instrument de marketing, Adelina GHETIU, USEFS, Moldova;
Dezvoltarea programelor ULLL: concept, metodologie, experiență (studiu de caz UCCM), Sofia CAPATINA, Liliana DANDARA, UCCM, Moldova;
Experiență în dezvoltarea, organizarea și implementarea cursurilor de formare continuă în cadrul proiectului COMPASS, Raisa COVRICOVA, USComrat, Moldova;
Specificul grupului țintă a programelor de formare continuă oferite de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Marina VALUEVA, AMTAP, Moldova;
Participarea organizațiilor private la educația continuă a adulților: experiență și provocări, Stela CARAMAN, compania Proactive, Moldova;
Companiile – grup țintă a programelor ULLL, Inga Galben, compania KeyIVR, Moldova. 

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Towards European University Lifelong Learning Model in Moldova/COMPASS, co-finanțat de Comisia Europeană, prin programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2: Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici, Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior. Număr proiect 597889-EPP-1-2018-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP. 

Scopul proiectului: Contribuția la integrarea mai profundă a Republicii Moldova în EHEA prin integrarea unui model universitar de învățare continuă (ULLL) în Moldova.

Coordonator proiect: Academia de Studii Economice din Moldova

Alți parteneri din Republica Moldova: 

Academia de Musică, Teatru și Arte Plastice
Universitatea de Educație Fizică și Sport
Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga”
Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova
Universitatea de Stat din Comrat
Consiliul Rectorilor din Moldova
Ministerul Educației si Cercetării din Moldova

Parteneri UE: 

European University Continuing Education Network (Belgia)
Universitatea din Turku (Finlanda)
Universitatea de Formare Continuă din Krems (Austria)
Universitatea din Graz (Austria)
Institutul de Cercetări și Dezvoltare Politică Europeană (Slovenia)
Universitatea din Barcelona (Spania)
Universitatea din Genova (Italia)
Universitatea din Brest (Franța)

Durata implementare proiect: 15/11/2018 – 14/11/2022

Web proiect: http://compass-project.md 

The post Peste 100 de cadre universitare din 18 universități s-au reunit în Workshopul COMPASS, organizat de ASEM, în perioada 3-5 mai appeared first on ASEM.