În data de 12 mai 2022, în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, Oficiul National Erasmus+ din Moldova a organizat un eveniment ce a întrunit echipele de lucru ale proiectelor CBHE Erasmus+ COOPERA & WBL4JOB care au drept scop contribuția la dezvoltarea învățământului dual (studii superioare) în Republica Moldova. Scopul evenimentului a fost de a facilita schimbul de experiență, de a prezenta bune practici si exemple de succes/pilotare a programelor de studii in domeniul de implementare a proiectelor.
Evenimentul a început cu mesaje de salut din partea:
Giuseppe PAGLIONE, Programme Officer (tbc), Ambasada Uniunii Europene în Republica Moldova
Nadejda VELIȘCO, șef Direcție Politici în domeniul învățământului superior (tbc), Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Claudia MELINTE, coordonator, Oficiul Național Erasmus+ în Moldova
Conform agendei, a fost abordată tema experiențelor și practicilor internaționale acumulate în cadrul proiectului ERASMUS+, COOPERA, prezentare realizată de Olesea SÎRBU, coordonator, Academia de Studii Economice din Moldova şi în cadrul proiectului ERASMUS+, WBL4JO, prezentare realizată Nelli AMARFII-RAILEAN, coordonator, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi.
De asemenea, s-a mai discutat despre rezultatele sondajului realizat în cadrul proiectului COOPERA, învățământul dual prin prisma MIT-Center şi contribuția proiectelor COOPERA & WBL4JOB la consolidarea cadrului normativ privind învățământul dual pentru studiile superioare in Moldova.
The post Şedinţă de tip CLUSTER COOPERA & WBL4JOB appeared first on ASEM.